Se afișează postările cu eticheta animatie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta animatie. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 februarie 2016

Clopotica (2008)

Plăsmuită din râsul zglobiu al unui copil, Clopoțica este purtată de o păpădie în Valea Ielelor, tărâmul magic unde zânele pregătesc, prin minuni numai de ele înțelese, sosirea primăverii! Însă Clopoțicăi i s-a hărăzit darul meșteșugului și ar trebui să rămână în Valea Ielelor, alături de ceilalți cârpaci care pregătesc toate lucrurile de care au nevoie zânele în funcție de anotimp. Clopoțica vrea însă cu tot dinadinsul să meargă pe Continent, împreună cu celelalte zâne, chiar dacă asta înseamnă să-și schimbe talentul. Așa că își roagă prietenele - Iridessa, zâna luminii, Rosetta - zâna florilor, Fauna - zâna animalelor și Boare-Argintie - zâna apelor - să o învețe tainele lor.

Dar astfel Clopoțica își reneagă adevărata personalitate și încercările ei de a schimba talentul cu care a fost înzestrată nu fac decât să complice misiunea zânelor și să primejduiască sosirea primăverii! Cu ajutorul prietenilor, conștientizează cât de importante sunt abilitățile ei de zână-cârpace, reușește să refacă toate pregătirile pentru venirea primăverii și se convinge că poate înfăptui lucruri magice doar dacă se acceptă pe ea însăși.

Clopotica (2008)


Clopotica si comoara pierduta (2009)

Zâna favorită a basmelor Disney, Tinker Bell, își continuă călătoria într-o cu totul nouă aventură magică dincolo de Pixie Hollow! Află cum reușesc spiridușii să producă praful lor magic! Lasa-ți imaginația să zburde pe măsură ce toamna vine peste Pixie Hollow. Ia-ți zborul într-un balon cu aer fierbinte, împreună cu Tinker Bell și noul ei prieten, Blaze, într-o călătorie secretă fermecătoare dusă în căutarea pietrelor lunii, sursa misticului praf al spiridușilor. Dar ține-te bine! Urmează ciocniri uimitoare, câteva situații limită, și o îndrăzneață misiune de salvare întreprinsă de Terence, vechiul prieten al eroinei noastre, Tinker Bell!

În cea mai cea dintre aventurile prin care a trecut până acum, Tinker nu învață doar semnificația responsabilității, dar descoperă și însemnătatea prieteniei adevărate. De la creatorii iubitului personaj Tinker Bell, Tinker Bell and the Lost Treasure este o odisee fascinantă de descoperire a sinelui, pe care fiecare dintre noi își va dori să o facă.


Clopotica si comoara pierduta (2009)


Clopotica si marea salvare a zanei (2010)

Chiar înainte să se fi întâlnit cu Wendy și Băieții Pierduți, Tinker Bell o întâlnește pe Lizzy, o fată cu o credință puternică în existența zânelor. "Tinker Bell and the Great Fairy Rescue" se desfășoară în timpul verii, într-o zonă rurală Angliei. O întâmplare magică se petrece atunci când Lizzy o descoperă pe Tinker Bell, pe măsură ce lumile celor două se unesc, se creează o legătură specială între Tink și fata curioasă aflată în nevoia unui prietenii.

În timp ce zânele lansează o misiune de salvare, Tinker Bell își asumă un risc enorm, punându-și propria siguranță și viitorul zânelor în pericol. Această aventură plină de acțiune le duce pe zânele din Pixie Hollow într-un zbor spre Londra pentru a o salva pe Tinker Bell și binele tuturor zânelor.






Clopotica si marea salvare a zanei (2010)



luni, 8 februarie 2016

The Good Dinosaur (2015)


Din nefericire, datorită unui accident, un tânăr brontozaur pe nume Arlo își pierde tatăl. După ce care într-un rău și este dus de ape departe de casă, el se îmbarcă într-o călătorie remarcabilă, în care se împrietenește cu un băiețel. Aceasta este cea de-a 15-a animație produsă de către cei de la PIXAR. Regia îi aparține lui Bob Peterson, care a mai regizat Up și Finding Nemo. Producția îi aparține lui Walker, care a mai fost producătorul animațiilor The incredibles și The Iron Giant. The Good Dinosaur privește lucrurile într-o realitate alternativă, aceea în care asteroidul care a lovit Pământul și a nimicit dinozaurii a ocolit planeta și aceștia au continuat să trăiască pe Pământ.

The Good Dinosaur (2015)



duminică, 7 februarie 2016

Batman: Bad Blood (2016)



În momentul în care Batman dispare, Dick Grayson și Damian Wayne îi iau locul în ceea ce privește protejarea orașului Gotham. Apar în scenă doi supereroi noi, Batwoman și Batwing. Batman se luptă cu Firefly, Tusk și Killer Moth în timp ce orașul Gotham arde în flăcări. Nightwing și Robin trebuie să se alieze acum cu noii veniți, Batwoman și Batwing, în scopul de a învinge un ticălos nou, cunoscut sub numele de Eretic.

Batman: Bad Blood (2016)



vineri, 22 ianuarie 2016

Brother Bear (2003)

poster Brother Bear   Brother Bear, povestea unui tanar vanator care pleaca in cautarea ursului ce i-a omorat fratele. Pe drum este transformat el insusi in urs, printr-o vraja pe care nu o poate desface decat daca ajunge in locul numit "locul unde luminile ating pamantul". In tot acest timp se imprieteneste cu un ursulet alaturi de care invata ce inseamna prietenia si devotamentul


Brother Bear (2003)